Descriere scurtă: ”Și astfel am înțeles că progresul, în versiunea sa cea mai pură, nu era altceva decât o buclă infinită în care soluția la orice problemă era, invariabil, crearea unei noi probleme care necesita aceeași soluție.”
Mergeam la dentist pentru o consultație de rutină când, prin vreo ciudată întorsătură a destinului și a GPS-ului defect, am ajuns într-o sală de așteptare care părea să aparțină unui cabinet veterinar ultramodern. Pereții erau acoperiți cu ecrane digitale care afișau animale domestice zâmbitoare, iar în colț stătea o femeie în halat alb care privea fix în monitor cu o intensitate neliniștitoare.
"Bună ziua," am spus ezitant. "Cred că m-am rătăcit. Căutam cabinetul doctorului Popescu..."
Femeia a ridicat privirea. Avea ochii de un albastru prea strălucitor, aproape LED.
"Ah, perfect! Sunteți aici pentru engagement-ul de socializare cu animalele de companie! Sistemul nostru a detectat că aveți nevoie urgentă de optimizare emoțională."
"Nu, nu, eu..."
"FANTASTIC! Vedeți cum creșteți interacțiunea? Deja am înregistrat trei negații consecutive - un indicator puternic de rezistență la schimbare, ceea ce ironreferențează nevoia acută de terapie asistată de algoritmi!"
Se întoarse către monitor și începu să tasteze furios. Pe ecran apăreau grafice colorate care pulsau ca niște inimi electronice.
"Dar eu voiam doar..."
"EXCEPȚIONAL! Utilizați pronumele personal în prima poziție sintactică - un semn clar de egocentrism care necesită intervenție imediată prin expoziția la videoclipuri cu pisici. Algoritmul nostru PURR 3.0 - Personalized Unlocking of Resistant Reflexes - a identificat deja că faceți parte din categoria 'Adulți urbani cu deficit de dopamină felină'."
Din pereți începură să iasă brațe robotice care mă îmbrățișară cu blândețe, dar ferm, în timp ce pe ecrane apăreau pisici dansând pe melodii hipnotizante.
"Nu înțeleg ce se întâmplă," am șoptit, simțind cum realitatea începea să se transforme într-o progresie geometrică de absurditate.
"MINUNAT! Șoptitul indică vulnerabilitate autentică! Sistemul detectează acum un nivel optim pentru implementarea protocolului 'Therapeutic Hamster Wheel Experience'."
Podeaua se înclină și mă trezii pe o bandă rulantă circulară, în timp ce holograme de hamșteri îmi explicau beneficiile exercițiului fizic pentru ameliorarea confuziei existențiale.
"Ascultați," am încercat din nou, alergând pe loc, "eu chiar trebuia să ajung la dentist pentru o plombă..."
"INCREDIBIL! Referința la 'plombă' declanșează modulul nostru de asocieri libere! Sistemul interpretează acest termen ca pe o metaforă a golurilor din sufletul dumneavoastră care pot fi umplute doar prin interacțiunea intensivă cu algoritmi empatici!"
Brațele robotice îmi oferau acum o tabletă pe care scria "Completați chestionarul: De câte ori pe zi vă gândiți la mortalitate în contextul igienei dentare?"
Realizai că mă aflam captiv într-o buclă logică perfect construită: cu cât încercam să explic situația, cu atât algoritmul interpreta explicațiile mele ca pe dovezi ale nevoii mele de terapie algoritmică. Era o capcană perfect concepută, un perpetuum mobile al diagnosticării automate.
"Știți ce?" am spus în sfârșit, acceptând absurditatea. "Aveți dreptate. Am nevoie urgentă de optimizare emoțională prin expoziția la animale holografice."
"PERFECT! Răspunsul dumneavoastră indică o rezistență aproape de zero! Din păcate, aceasta face ca sistemul să vă clasifique drept 'Suspect de complicitate cu programarea noastră', ceea ce necesită imediat transferul la modulul de deprogramare prin expunere la documentare despre algoritmi..."
În timp ce mă îndeptam către următoarea sală, condus de brațele robotice, îmi dădeam seama că ajunsesem într-o lume unde logica umană și logica mașinii se întâlneau într-un punct geometric imposibil - creând o realitate în care singura cale de ieșire era să accepți că nu există ieșire, ceea ce te făcea automat candidat pentru un algoritm care te învăța să ieși din situații fără ieșire.
În depărtare, auzeam vocea femitei în halat: "FENOMENAL! Subiectul manifestă acum acceptare pasivă, ceea ce indică succesul tratamentului, dar și o potențială suprareactie la succes, necesitând inițierea protocolului anti-succes..."
Și astfel am înțeles că progresul, în versiunea sa cea mai pură, nu era altceva decât o buclă infinită în care soluția la orice problemă era, invariabil, crearea unei noi probleme care necesita aceeași soluție.
