Dragă fiule,
Știu că nu suntem obișnuiți să vorbim despre lucrurile acestea. Eu sunt omul calculatoarelor și al codului, tu ești generația ecranelor și a mesajelor instantanee. Dar tocmai de aceea vreau să-ți scriu aceste rânduri – pentru că am înțeles că unele lucruri nu se schimbă, chiar dacă lumea în jur se transformă cu fiecare zi. În căutările mele prin texte vechi, am descoperit că înțelepții din India antică vorbeau despre iubire ca despre o artă a echilibrului între patru stâlpi ai vieții: armonia cu sine și cu ceilalți, stabilitatea materială și emoțională, bucuria dorințelor trăite cu înțelepciune și libertatea interioară care vine din înțelegerea profundă a existenței. Aceste principii străvechi, transmise din generație în generație, par uimitor de potrivite pentru lumea ta digitală, unde totul se mișcă rapid, dar inimile caută aceleași răspunsuri. Scriu aceste rânduri cu gândul că, deși ne despart ecranele și generațiile, ne unește aceeași dorință de a înțelege ce înseamnă cu adevărat să iubești și să fii iubit.
I. Despre cum vedem lucrurile diferit
Ai observat vreodată că băieții și fetele par să vorbească limbi diferite când vine vorba de sentimente și atracție? Nu este doar o impresie a ta. Textele vechi din India vorbeau despre asta cu mii de ani în urmă: femeia și bărbatul nu sunt adversari, ci două jumătăți ale aceleiași dorințe. Femeia era descrisă ca un ocean al emoției și al simțirii, bărbatul ca un foc al curiozității și al inițiativei. Acești înțelepți din secolul al III-lea înțelegeau că diferențele dintre sexe nu sunt surse de separare, ci mai degrabă oglinzi prin care putem învăța să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine și pe ceilalalt. Într-o lume în care fiecare gest, fiecare privire avea semnificație, ei credeau că adevărata cunoaștere a iubirii nu stă în faptele trupești, ci în clipa în care două ființe se recunosc una pe alta în tăcere.
Astăzi, în lumea voastră, băieții par prinși adesea în imaginea performanței, a cuceririi, a dorinței rapide. Impactul filmelor pentru adulți și al stimulării vizuale rapide a schimbat felul în care mulți băieți percep intimitatea – totul devine despre imagine, despre viteză, despre un scenariu învățat de pe ecrane. Reîntoarcerea la intimitatea adevărată, la emoția autentică, devine din ce în ce mai grea într-o lume a suprastimulării. Trăim acum în epoca „corpului privit", nu a „corpului trăit" – o lume în care dorința devine mediată de tehnologie, alienată de experiența reală, transformată într-un spectacol al imaginilor în loc să rămână o experiență a simțurilor și a inimii. Înțelepții din vechime ne amintesc că a privi poate fi un gest sacru, dacă este făcut cu respect și atenție, nu cu graba celui care vrea doar să consume ceea ce vede.
Fetele, în schimb, poartă povara comparației: cum arată, cât de dorite sunt, ce imagine oferă celorlalți. Pentru ele, atracția este mai degrabă o experiență emoțională, senzorială și simbolică – dorința de intimitate și profunzime luptă constant cu presiunea de a arăta dezirabil în rețelele sociale. Corpul devine simbol, nu experiență trăită. Algoritmii platformelor pe care le folosești modelează preferințele tale, transformând dorința în conținut comercializat, plăcerea autentică fiind înlocuită cu performanță digitală. Platformele îți arată ceea ce vrei să vezi, dar în același timp îți spun ce ar trebui să vrei, creând o buclă din care devine greu să mai distingi ce simți cu adevărat de ceea ce ți se sugerează să simți.
În ambele cazuri, ceea ce simțiți cu adevărat rămâne ascuns undeva între sinceritate și mască. Dar iată ce vreau să înțelegi: frumusețea nu stă doar în corp, ci în atenție, în prezență, în felul în care două ființe se privesc cu adevărat. Privirea poate fi un gest sacru, dacă este făcută cu respect. A privi înseamnă a recunoaște: „Exiști, și îți dau timp să exiști." Când învățăm să privim fără a poseda, începem să iubim cu adevărat – aceasta este lecția pe care textele vechi o repetau mereu: că adevărata cunoaștere pornește din atenție, nu din grabă, din respect, nu din dorința de a cuceri.
II. Lumea ecranelor și inimile noastre
Lucrez de ani de zile cu tehnologia și am văzut cum aceasta ne-a schimbat viața. Ecranul a devenit noul spațiu unde vă arătați zâmbetele, privirile, chiar și fragilitățile – dar totul prin imagini și simboluri. Avatarele, fotografiile de profil, filtrele – toate acestea reconstruiesc imaginea atracției într-un mod care ar fi părut de neimaginat pentru generațiile anterioare. Am pierdut sacralitatea corpului prin această estetizare excesivă, înlocuind experiența trăită cu imaginea consumată, transformând văzul într-un act de consum rapid, nu de contemplare. În textele vechi, arta de a privi era legată de arta de a asculta și de a atinge – un ritual al tuturor simțurilor care lucrau împreună pentru a crea o experiență completă a intimității.
Trăim într-o lume a „corpului privit", nu a „corpului trăit". Dorința devine mediată de tehnologie, alienată de experiența reală. Textele vechi vorbeau despre arta de a asculta, de a privi, de a atinge – experiențe directe, nemijlocite, în care fiecare simț contribuia la construirea unei legături autentice. Voi trăiți acum arta de a scrie mesaje și de a interpreta emoticoane, o formă nouă de comunicare care poate fi la fel de profundă, dar care riscă să rămână doar la suprafață dacă nu este însoțită de autenticitate și prezență. Transformarea gestului în mesaj – tonul vocii înlocuit cu emoji-ul, atingerea înlocuită cu simbolul inimii – aceasta este noua limbă a dorinței, cu bogățiile și limitările ei.
Mesajele, emoji-urile, fotografiile intime trimise – acesta este noul limbaj al seducției. Există o libertate în această distanță și anonimitate, dar și riscuri pe care nu le vedem întotdeauna. Efectul distanței asupra dorinței este complex: ne putem deschide mai ușor, dar pierdem contactul real. Poate că tehnologia nu a distrus iubirea, ci doar a schimbat-o – ați învățat să vă doriți prin cuvinte, să vă apropiați prin distanță, să creați intimitate prin ecrane care, paradoxal, vă țin la distanță. Întrebarea rămâne: cât din ceea ce simți pe internet este autentic, și cum poți recunoaște diferența dintre dorința reală și iluzia ei digitală?
Vreau să înțelegi ceva important: algoritmii platformelor pe care le folosești modelează preferințele tale. Atracția a devenit comercializată – dorința transformată în conținut, plăcerea autentică înlocuită cu performanță digitală. Platformele îți arată ceea ce vrei să vezi, dar în același timp îți spun ce ar trebui să vrei. Adevărata provocare a generației tale nu este să găsească iubirea, ci să o recunoască atunci când este reală. În această lume saturată de imagini și stimuli, capacitatea de a distinge între iluzie și realitate devine cea mai importantă abilitate – mai importantă decât orice tehnică de seducție sau strategie de prezentare pe care platformele digitale ți-ar putea-o învăța.
III. Patru adevăruri despre viață
În India antică, oamenii credeau că viața are patru scopuri mari, patru stâlpi care susțin existența umană: Armonia – a trăi cu respect față de tine și de ceilalți, a urma ceea ce este drept; Stabilitatea – a construi o viață curajoasă și responsabilă, a avea siguranță materială; Bucuria – a cunoaște dorința și plăcerea cu înțelepciune; Libertatea – a ajunge la pace interioară și la înțelegerea profundă a vieții. Aceste patru principii nu erau văzute ca obiective separate, ci ca aspecte ale aceluiași drum către împlinire, fiecare susținându-l pe celălalt ca pilonii unui templu care nu poate sta în picioare dacă unul dintre ei lipsește. Înțelepții credeau că neglijarea oricăruia dintre acești stâlpi duce la dezechilibru și suferință, iar cultivarea lor armonioasă este secretul unei vieți cu sens.
Textele vechi nu au fost niciodată doar despre plăcere, ci despre echilibru. Ele ne amintesc că dorința fără respect este golire, iar respectul fără dorință este tristețe. Poate că în lumea digitală, lecția aceasta este mai importantă ca oricând: să învățăm să dorim frumos, fără să ne folosim unii de alții. Dorința fără responsabilitate devine consum – o transformare a celuilalt într-un obiect de satisfacere rapidă, fără considerație pentru umanitatea sa, pentru visele și temerile care îl fac om. Bucuria fără respect devine povară, pentru că plăcerea care nu recunoaște demnitatea celuilalt lasă în urmă goliciune și regret, nu împlinire și conexiune.
Armonizarea plăcerii cu responsabilitatea – acesta este drumul către o viață împlinită. Textele vechi vorbesc despre bucurie ca formă de respect reciproc și explorare empatică, nu ca experiență solitară sau egoistă. De la consum la comuniune – aceasta este transformarea pe care trebuie să o facem: să trecem de la întrebarea „ce pot să obțin?" la întrebarea „cum putem crea împreună ceva frumos?". Recuperarea sacralității dorinței înseamnă să recunoaștem că intimitatea nu este un tranzacție, ci un dialog, o dans între două ființe care își oferă încredere și vulnerabilitate în egală măsură.
IV. Energiile masculine și feminine
În textele vechi, bărbatul și femeia nu sunt rivali, ci oglinzi. Masculinul reprezintă forța care caută, femininul – taina care așteaptă și atrage. Dar amândoi poartă în ei o parte din celălalt. În mitologia indiană, acestea sunt descrise ca energie masculină și energie feminină – forțe complementare ale creației, echilibrul dintre rațiune și sensibilitate, acțiune și receptivitate. Fiecare om, indiferent de sex, poartă în el ambele energii, iar adevărata maturitate vine atunci când învățăm să le echilibrăm, să le recunoaștem și să le exprimăm în funcție de context și nevoie. Rigiditatea rolurilor tradiționale ne-a împiedicat adesea să explorăm această bogăție interioară, dar generația ta are oportunitatea de a redefini ce înseamnă să fii bărbat sau femeie dincolo de clișeele moștenite.
Astăzi, când granițele dintre roluri sunt mai flexibile, putem înțelege acest adevăr mai bine: fiecare om are în el și curajul, și sensibilitatea. Atracția adevărată apare atunci când ambele energii se întâlnesc în armonie, nu ca luptă, ci ca dans. Dar mediul digital a rupt legătura cu principiile naturale ale atracției – suprastimularea masculină, vizuală și competitivă, se întâlnește cu suprasaturarea feminină, emoțională și estetică, ambele ducând la dezechilibru. În această lume a excesului de stimuli, devenim din ce în ce mai puțin capabili să ascultăm vocile subtile ale intuiției și ale sentimentului autentic, înlocuindu-le cu reacții automate la imagini și simboluri.
Redescoperirea echilibrului înseamnă să învățăm din nou „a dărui" și „a primi", să cultivăm armonia între energiile complementare. Nu este vorba de roluri fixe, ci de o melodie în care fiecare își găsește vocea. Înțelepții vorbeau despre întâlnirea dintre emoție și acțiune ca despre un ideal – „atracția reciprocă" în care fiecare persoană recunoaște și onorează umanitatea celeilalte. Rolul empatiei în relațiile autentice este acela de pod peste diferențele noastre, de limbaj comun care ne permite să traducem experiențele noastre interioare într-un mod care poate fi înțeles și simțit de celălalt. Aceasta este calea către armonie – nu negarea diferențelor, ci celebrarea lor ca surse de bogăție și învățare reciprocă.
V. Puterea, vulnerabilitatea și respectul
A te deschide în fața altcuiva înseamnă și a fi vulnerabil. Textele vechi spun că iubirea nu este o luptă, ci o colaborare a inimilor. În lumea online, această vulnerabilitate este uneori greu de păstrat – totul pare expus, judecat, grăbit. În relațiile moderne, întrebarea devine: cine deține inițiativa? Controlul, consimțământul și sacralitatea gestului – toate acestea par pierdute în vârtejul imaginilor și mesajelor rapide. Vulnerabilitatea autentică cere timp și spațiu sigur, două luxuri care par rare în epoca comunicării instantanee, unde fiecare ezitare poate fi interpretată ca dezinteres, iar fiecare deschidere poate fi surprinsă și împărtășită fără permisiune.
Dar a iubi cu grijă și respect este o formă de curaj. Vulnerabilitatea este o formă de încredere – a-ți arăta emoțiile și corpul fără teama judecății, a găsi echilibrul dintre protecție și deschidere în comunicarea digitală. Atracția etică înseamnă să pui respectul reciproc ca temelie a plăcerii autentice – nu ca restricție externă, ci ca recunoaștere interioară că celălalt este o persoană cu demnitate, nu un obiect de folosit și apoi uitat. Consimțământul conștient este o nouă artă a atenției și responsabilității – nu doar un „da" sau „nu" mecanic, ci o conversație continuă despre dorințe, limite și confort reciproc.
Să spui „nu" când nu vrei. Să spui „da" doar când simți cu adevărat. Etica atracției moderne nu este o listă de reguli, ci o atitudine: a privi celălalt om ca pe o ființă, nu ca pe un conținut de consumat și șters. A înțelege că fiecare persoană pe care o întâlnești are o lume interioară la fel de bogată și de complexă ca a ta – cu vise, temeri, speranțe și vulnerabilități care merită respectate chiar dacă relația dintre voi nu depășește niciodată un schimb de mesaje. În textele vechi, această recunoaștere a umanității celuilalt era văzută ca primul pas către orice formă autentică de intimitate, fie ea fizică sau emoțională.
VI. Arta seducției în era ta
Odată, seducția însemna zâmbete, mirosuri, tăceri lungi. Astăzi înseamnă mesaje, ritm de tastare, răspunsuri întârziate. Și totuși, sensul este același: dorința de a fi văzut, de a fi ales. Transformarea gestului în mesaj – tonul vocii înlocuit cu emoji, ritmul respirației înlocuit cu timpul de răspuns, tăcerea plină de sens înlocuită cu punctele de suspensie – aceasta este noua limbă a dorinței, cu propriile ei reguli și subtilități. Cuvintele pot deveni preludii subtile, dacă sunt folosite cu atenție, dacă ne luăm timp să alegem ce spunem și cum o spunem, dacă înțelegem că fiecare mesaj este o formă de atingere la distanță.
Dar iată ce trebuie să înțelegi: adevărata seducție se naște din mister și sugestie. Importanța a ceea ce rămâne nespus sau neafișat – această lecție a textelor vechi este poate mai relevantă ca niciodată în epoca în care toată lumea își expune viața în detaliu pe rețelele sociale. Arta așteptării și reînvierea curiozității devin acte de rezistență într-o lume a satisfacției imediate, unde răbdarea se transformă în cea mai mare formă de seducție tocmai pentru că este atât de rară. În lumea în care totul este imediat, capacitatea de a aștepta, de a lăsa spațiu misterului și necunoscutului, devine un dar prețios pe care îl poți oferi atât ție, cât și celuilalt.
Poate că adevărata seducție nu s-a schimbat deloc – ea este încă arta de a trezi curiozitatea fără a minți, de a atrage fără a masca cine ești. De la imagine la prezență – aceasta este transformarea necesară: reumanizarea atracției, care înseamnă să trecem de la întrebarea „cum arăt?" la întrebarea „cine sunt cu adevărat?". Seducția ca ritual de apropiere și comuniune, nu competiție – acest principiu al textelor vechi ne învață că scopul nu este să câștigi o luptă, ci să creezi o legătură, să construiești o punte între două insule de singurătate. Adevărata atracție se naște acolo unde două sincerități se întâlnesc, unde măștile cad și rămân doar două ființe umane care își recunosc vulnerabilitatea și frumusețea reciprocă.
VII. Corpul ca templu, nu ca marfă
Textele vechi descriu corpul ca pe un templu – nu ca pe o marfă. Fiecare gest, fiecare atingere are o semnificație. În epoca imaginilor, am uitat uneori asta. Ne privim unii pe alții ca pe fotografii, nu ca pe ființe vii. De la idealurile clasice la imaginile filtrate – am pierdut sacralitatea corpului prin această estetizare excesivă, transformând corpul din experiență trăită în spectacol consumat. „Corpul conștient" înseamnă prezența, mișcarea, respirația – instrumente ale intimității autentice pe care le-am înlocuit cu poze statice și imagini perfecte, dar lipsite de viață. Cum reînvățăm să simțim, nu doar să privim – aceasta este marea provocare a generației tale.
Privirea poate fi un gest de venerare, nu de consum. Refacerea relației dintre văz, dorință și respect – aceasta este calea către intimitatea autentică. În textele vechi, a privi pe cineva cu adevărat însemna a recunoaște: „Exiști, și îți dau timp să exiști", nu „Ești frumos și vreau să te posed". Această diferență subtilă face toată deosebirea între iubire și consum, între intimitate și exploatare. Când învățăm să privim fără a poseda, începem să iubim cu adevărat – această lecție străveche ne arată că ochiul poate fi un organ al inimii, nu doar al judecății și al comparației.
Fiecare atracție dezvăluie o parte din noi înșine. Dorința este o oglindă a sufletului. Bucuria este văzută ca forță spirituală, nu doar trupească – ceea ce ne atrage într-un alt om ne arată ceva despre propriile noastre nevoi, vise și lipsuri. Poate că a înțelege dorința înseamnă a învăța să ne înțelegem sufletul, să descoperim prin celălalt aspecte ale propriei noastre umanități pe care le-am neglijat sau uitat. Nu trebuie să fugim de ceea ce simțim, ci să învățăm să simțim cu înțelepciune – să ne întrebăm de ce anume ne atrage ceea ce ne atrage, ce ne spune această atracție despre noi, cum ne poate ea ajuta să creștem și să ne înțelegem mai bine.
VIII. Dorința ca drum spre cunoaștere
Pentru înțelepții din India antică, dorința nu era o slăbiciune, ci o cale. Prin bucurie putem învăța să fim atenți, să fim vii, să fim prezenți. Ceea ce ne atrage într-un alt om ne arată ceva și despre noi înșine. Fiecare atracție dezvăluie o parte din noi înșine – o nevoie neîmplinită, o calitate pe care o admirăm dar nu o cultivăm în noi, un aspect al propriei noastre umanități pe care îl vedem reflectat în celălalt. Dorința este o oglindă a sufletului, iar dacă învățăm să o citim cu înțelepciune, ea devine un instrument de autocunoaștere profundă. Bucuria este văzută ca forță spirituală, nu doar trupească – o poartă către o înțelegere mai profundă a vieții, a conexiunii, a frumuseții existenței.
Poate că a înțelege dorința înseamnă a învăța să ne înțelegem sufletul. Nu trebuie să fugim de ceea ce simțim, ci să învățăm să simțim cu înțelepciune. Gândirea asupra dorinței ca exercițiu al clarității – dincolo de plăcere: atracția ca formă de înțelepciune, o cale prin care putem descoperi adevăruri despre noi înșine pe care altfel le-am fi ignorat. Textele vechi ne învață că dorința conștientă, trăită cu atenție și respect, devine un instrument de transformare personală, nu doar o nevoie de satisfăcut și uitat. În această perspectivă, fiecare întâlnire intimă devine o oportunitate de creștere, fiecare atracție o lecție despre cine suntem și cine vrem să devenim.
IX. Redescoperirea atenției și a prezenței
Arta preludiului este arta cunoașterii. Dinamica respirației, privirii, ritmului – elemente pierdute în mediul digital – acestea sunt cheile către intimitatea adevărată. Textele vechi vorbesc despre bucurie ca formă de respect reciproc și explorare empatică, nu ca performanță sau competiție. De la consum la comuniune – aceasta este transformarea necesară: recuperarea sacralității dorinței prin întoarcerea la prezență, la atenție, la dăruire reciprocă. Cum integrăm tehnologia fără pierderea umanului – aceasta este întrebarea crucială a generației tale, echilibrul pe care trebuie să-l găsiți între avantajele conectivității digitale și nevoia de intimitate autentică, nemediată.
Reconectarea la corp și emoție prin ritualuri moderne de intimitate. Nu este vorba de a abandona lumea digitală, ci de a găsi echilibrul dintre real și virtual. „Atracția reciprocă" ca ideal – întâlnirea între emoție și acțiune, unde fiecare persoană este la fel de activă și de receptivă, la fel de dăruită și de deschisă. Rolul empatiei în relațiile autentice devine esențial – capacitatea de a simți ceea ce simte celălalt, de a înțelege fără judecată, de a oferi spațiu și securitate pentru vulnerabilitate. Aceasta este calea către armonie – nu prin negarea tehnologiei sau prin abandonarea ei complet, ci prin integrarea ei conștientă în viața noastră emoțională și intimă.
X. Întoarcerea la echilibru
Fiule, textele vechi ne învață că iubirea este o artă a echilibrului. Tehnologia nu trebuie să o distrugă, ci poate chiar să o îmbogățească – dacă o folosim pentru a comunica, nu pentru a ne ascunde. Atracția nu este doar chemistry fizic, ci un limbaj care cere echilibru între minte, corp și tehnologie – o orchestrare armonioasă a tuturor aspectelor ființei noastre. Diferențele dintre sexe pot deveni surse de cunoaștere și armonie, nu de separare, dacă învățăm să le vedem ca pe complementarități, nu ca pe opoziții. Poate că adevărata lecție a acestor texte vechi, în lumea noastră grăbită, este să ne amintim că fiecare inimă are nevoie de răbdare – să nu ne grăbim să cucerim, ci să învățăm să înțelegem, să ascultăm mai mult decât vorbim, să simțim mai profund decât consumăm.
Redescoperirea spiritului textelor antice în era digitală presupune transformarea privirii în empatie, a dorinței în dialog și a imaginii în prezență autentică. Armonizarea plăcerii cu responsabilitatea – acesta este drumul către o viață împlinită, unde bucuria nu vine în detrimentul altuia, ci din conexiunea autentică și reciprocă. Textele vechi ne amintesc că dorința fără respect este golire, iar respectul fără dorință este tristețe – ambele extreme duc la suferință și dezechilibru. Calea de mijloc, atât de greu de găsit dar atât de bogată în recompense, este aceea în care iubim cu înțelepciune, în care bucuria noastră crește din bucuria celuilalt, în care intimitatea devine un spațiu sacru de întâlnire, nu un teritoriu de cucerit.
Așa cum spuneau înțelepții din vechime: „Adevărata cunoaștere a iubirii nu este în faptele trupești, ci în clipa în care două ființe se recunosc una pe alta în tăcere." Această tăcere, fiule, este cea mai greu de găsit într-o lume plină de zgomot. Dar când o vei găsi, vei înțelege tot ceea ce am încercat să-ți spun în această scrisoare. Vei descoperi că, dincolo de toate ecranele și mesajele, dincolo de toate imaginile și filtrele, există o simplitate profundă în faptul de a fi om alături de un alt om, în vulnerabilitatea și frumusețea de a te lăsa văzut și de a privi cu adevărat. Acolo, în acea tăcere plină de sens, se naște iubirea adevărată – nu ca performanță sau imagine, ci ca recunoaștere reciprocă, ca întâlnire a două suflete care își spun unul altuia: „Te văd, te respect, și îți ofer timpul și atenția mea deplină."
Cu dragoste și respect,
Tatăl tău
Notă metodologică
Această scrisoare este inspirată din principiile textelor clasice indiene despre arta iubirii, în special din opera lui Vātsyāyana din secolul al III-lea d.Hr. Abordarea combină înțelepciunea antică cu realitățile contemporane ale generației digitale, urmărind să ofere adolescenților o perspectivă echilibrată asupra diferențelor de percepție erotică între sexe.
Textul evităTerminologia tehnică sanskrită este menționată doar între paranteze pentru context cultural, fără a împovăra narațiunea. Stilul adoptat este cel al „cercetătorului contemplativ" – o explorare reflexivă și introspectivă care invită la meditație, nu la judecată.
Bibliografie selectivă
Ediții academice și traduceri:
Doniger, Wendy & Kakar, Sudhir (trad.). (2002). Kamasutra. Oxford: Oxford University Press.
Daniélou, Alain (trad.). (1994). The Complete Kama Sutra: The First Unabridged Modern Translation of the Classic Indian Text. Rochester: Park Street Press.
Upadhyaya, S.C. (trad.). (1961). Kamasutra of Vatsyayana: Complete Translation from the Original. Bombay: Taraporevala.
Studii contemporane:
Doniger, Wendy. (2016). Redeeming the Kamasutra. New York: Oxford University Press.
Resurse online:
Oxford University Press – Catalog Oxford World's Classics: https://global.oup.com/academic/content/series/o/oxford-worlds-classics-owc/
Traducerea Doniger-Kakar: https://global.oup.com/academic/product/kamasutra-9780192832559
